Inspectoratul Școlar Județean Vaslui este autoritate publică locală, reprezentând Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice în teritoriu. A fost înființat în 1968, conform Legii Consiliilor populare nr.57 / 1968, art. 51-52. In prezent, instituția funcționează în baza Legii Educației Naționale nr.1/2011, Regulamentul de Organizare și Funcționare a inspectoratelor scolare aprobat prin ordin al Ministerului Educației no.5530 / 2011. Institutia coordoneaza activitatea rețelei școlare din județul Vaslui și pune în aplicare politica guvernamentală în domeniul educației. Institutia gestioneaza, de asemenea, formarea continua si perfectionarea cadrelor didactice, în colaborare cu Casa Corpului Didactic, activitatea educativa si de cooperare europeana din unitatile scolare, consilierea psihopedagogica si in cariera a profesorilor, elevilor, părintilor în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, relația cu părinții, cu autoritățile locale și naționale, cu societatea civila.

Atribuții principale

• comunicarea strategică instituţională între Ministerul Educaţiei şi unităţile de învăţământ, organele administraţiei judeţene şi locale;
• punerea în aplicare a politicilor educaţionale naţionale, regionale şi locale;
• compatibilizarea demersurilor conceptuale, acţionale şi evaluative, astfel încât participarea tuturor factorilor comunitari la actul educaţional să fie facilitată, în scopul accesului egal la educaţie al tuturor cetăţenilor.
• asigurarea calităţii procesului educaţional;
• gestionarea şi administrarea eficientă şi efectivă a resurselor umane şi materiale.
• sprijinirea dezvoltării instituţionale a unităţilor de învăţământ în vederea consolidării autonomiei instituţionale, în condiţii de competiţie, în conformitate cu standardele naţionale şi cu descriptorii de performanţă specifici fiecărui nivel de învăţământ, a participării şi integrării unităţilor de învăţământ în programele de dezvoltare socio-economică şi culturală, la nivel comunitar, naţional și european.

Misiune

MISIUNEA Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui este de a forma și educa tinerele generaţii, în cadrul unui sistem educational dezvoltat pe bază de standarde și valori de nivel european, pe competenţe şi responsabilitate asumată.
Pentru atingerea acestei finalităţi, inspectoratul şcolar are misiunea de a aplica politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării la nivel judeţean, de a promova un management educaţional al calităţii care să faciliteze: respectarea standardelor naţionale și europene, a indicatorilor de performanţă în activităţile de predare-învăţare-evaluare şi managementul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ; această strategie este menită să conducă la compatibilizarea demersurilor proiective cu acelea acţionale şi evaluative, adaptarea la provocările școlii on line, monitorizarea şi evaluarea procesului instructiv – educativ şi a serviciilor educaţionale, sprijinirea dezvoltării instituţionale a unităţilor de învăţământ, introducerea dimensiunii de comunicare interculturală şi comunicare strategică instituţională şi interinstituţională, astfel încât sistemul educaţional vasluian să fie unul competitiv pe plan national și european.

Viziune

VIZIUNEA Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui este determinată de imperativul ridicării şcolii vasluiene la standarde calitative de nivel european, propice promovării unui învăţământ modern şi asigurării unor resurse umane înalt competitive.
În acest sens Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui îşi propune să coordoneze sistemul educațional vasluian cu profesionalism, încredere, obiectivitate şi competitivitate, printr-o colaborare eficientă şi comunicare transparentă în vederea atingerii standardelor de calitate propuse, pentru crearea unui mediu incluziv, stimulativ şi motivant pentru toate categoriile de beneficiari.
Implementarea politicilor educaţionale naţionale şi judeţene se sprijină pe valorizarea şi valorificarea resursei umane, evaluarea cu sens de dezvoltare pentru promovarea şi recunoaşterea valorilor autentice în contextul comunitar national și european.
Inspectoratul Școlar va promova principiile de bază ale politicii europene proiectate pentru perioada de programare 2021-2027 : incluziune și diversitate, responsabilitate și sustenabilitate în domeniul mediului, educație digitală, participarea activă la crearea Spațiului European al Educației. De asemenea, își va baza întraga activitate pe valori fundamentale precum : respectul pentru demnitatea umană, toleranță, egalitate de șanse, nondiscriminare, respect pentru multiculturalism și diversitate lingvistică.
În realizarea scopurilor sale, echipa managerială a Inspectoratului Şcolar Judeţean va porni de la cunoaşterea şi respectarea Legii Educaţiei Naţionale şi a tuturor normativelor specifice sistemului educational, pentru valorificarea optimă a tuturor resurselor umane şi materiale de care dispune judeţul ; va acţiona pentru creşterea eficienţei inspecţiei şcolare, prin îndrumare şi consiliere, pentru formarea şi dezvoltarea profesională continuă a personalului care lucrează în sistem.
De asemenea, va identifica nevoile de educaţie la nivelul comunităţii judeţene şi viziunea diferitelor grupuri de beneficiari direcţi şi indirecţi, pentru găsirea soluţiilor optime de eficientizare a reţelei şcolare, pentru atragerea de resurse materiale, financiare şi umane necesare dezvoltării sistemului educaţional din județul Vaslui.
De aici derivă obiectivele strategice ce vor fi atinse printr-o planificare a acţiunilor, cu termene şi responsabilităţi, cu indicatori de performanţă ce vor fi stabiliţi în vederea monitorizării şi evaluării periodice. Obiectivele strategice vor fi operaționalizate în planul managerial general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și detaliate pe domeniile ”Management și dezvoltare instituțională” și ”Curriculum și inspecție școlară”.

Obiective strategice

RESURSE UMANE
I.1.Asigurarea încadrării cu personal bine pregătit în vederea creşterii accesului la educaţie de calitate a tuturor copiilor şi asigurarea condiţiilor necesare implementării descentralizării instituţionale
I.2.Îmbunătăţirea activităţilor de dezvoltare profesională a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic
I.3. Dezvoltarea competenţelor mangeriale ale conducerii unităţilor de învăţământ
I.4.Cuprinderea întregii populaţii de vârstă şcolară în unităţile de învăţământ, micşorarea ratei abandonului şcolar, şcolarizarea adulţilor prin Programul “A doua şansă”
I.5.Respectarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, conform Ordinului comun nr. 5487/1494/2020 (M.E.C./M.S.)

RESURSE MATERIALE
II.1. Eficientizarea reţelei şcolare în concordanţă cu dinamica populaţiei şcolare şi cerinţele comunităţilor
II.2. Modernizarea bazei materiale şi a infrastructurii şcolilor pe bază de proiecte şi programe
II.3. Finanţarea unităţilor conexe şi a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat conform legislaţiei în vigoare- cerinţă a eficientizării managementului financiar la nivelul ISJ Vaslui
II.4. Crearea de condiţii în vederea reducerii numărului de unităţi şcolare care nu îndeplinesc standardele obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare
II.5. Fundamentarea proiectului de buget propriu pentru anul financiar 2021; analiza propunerilor/solicitărilor de fonduri ale unităţilor şcolare pentru îmbunătăţirea infrastructurii, pentru asigurarea tehnologiei digitale necesare procesului didactic (inclusiv prin programul MEC ”Şcoala de acasă”) şi pentru accesarea/derularea unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.

RESURSE CURRICULARE
III.1. Creşterea calităţii inspecţiei şcolare prin aplicarea integrală a prevederilor Regulamentului inspecţiei şcolare, punându-se accent pe activitatea de consiliere a managerilor şcolari, a personalului didactic şi didactic auxiliar, prin aplicarea de măsuri remediale de recuperare a Curriculumului naţional centrat pe competenţe, aferent anului şcolar 2019-2020, extinderea învăţării digitalizate, compatibilizarea evaluărilor naţionale cu programele şcolare şi cu evaluările din timpul anilor de studiu, în vederea obţinerii de rezultate performante la examenele naţionale 2021.
III.2. Aprofundarea Curriculum-ului Naţional şi cel la decizia şcolii, creşterea calităţii procesului educaţional în conformitate cu standardele prevăzute în Legea calităţii
III.3. Stimularea activităţilor educative şcolare şi extracurriculare, a activităţilor de performanţă ale elevilor prin programe complexe de acţiuni desfăşurate la nivelul şcolii, comunităţii, judeţului precum şi a calendarului naţional specific
III.4. Asigurarea concordanţei între dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic şi cerinţele pieţei muncii la nivel local, naţional şi european

RELAŢIILE CU COMUNITATEA
IV.1.Optimizarea relaţiilor cu comunitatea prin respectarea unor norme de conduită cu autorităţile locale, eficientizarea acestora în folosul beneficiarilor direcţi
IV.2. Promovarea imaginii inspectoratului şcolar
IV.3.Dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei oferite de unităţile şcolare din judeţul Vaslui, în vederea atingerii obiectivelor asumate de România in perioada de programare 2021-2027, pentru o Europa „verde” si digitala..